Dr. Sebastian Lupu și-a descoperit pasiunea față de endodonție încă din timpul Facultății: Medicină Dentară, din cadrul U.M.F. „GrIgore T. Popa”, Iași. A continuat studiile la Masterul în Microendodonție Clinică și Chirurgicală nivel II, din Torino – Italia, iar de curând a dobândit Certificarea de Trainer Dentsply Sirona Endodontics în Ballaigues, Elveția.

Practică această ramură a medicinei dentare de peste 20 ani, iar de-a lungul timpului a reușit să efectueze mii de tratamente endodontice de diferite grade de dificultate. A introdus microscopul operator în tehnica sa de lucru în anul 2009, iar de atunci asigură pacienților săi mai multă precizie. Datorită proprietăților acestui echipament dentar (de augmentare a câmpului vizual), peste 95% dintre tratamentele de canal au avut rezultate predictibile și de succes.

Numărul considerabil și în continuă ascensiune de re/tratamente endodontice complexe reușite au condus la crearea multor solicitări de „mentoring” din partea colegilor. Astfel, în anul 2017, Dr. Sebastian Lupu a înființat proiectul ENDOLearning prin intermediul căruia dorește să acorde suport, demonstrații și tips&tricks-uri în endodonție celor care sunt pasionați de această ramură a stomatologiei.

Astăzi, pasiunea pentru endodonție microscopică continuă, motiv pentru care nu refuză niciodată participarea la evenimente de specialitate, care îi oferă oportunitatea de actualizare și îmbunătățire a workflow-ului.